Castelul Tisza din Geszt este un loc memorial deosebit al istoriei maghiare. Bazele acestuia au fost puse de un om despre care se remarcă „goana după agonisire”, László I. Tisza, în secolul XVII-lea, care însă nu a început să construiască un castel, ci chiar a pus mâna pe plug, dacă era nevoie, a împletit gardul împreună cu consătenii, a pus bazele unei gospodării prospere, oferind șanse promițătoare unei dinastii de politicieni devotați față de soarta națiunii lor.
Istoria familiei Tisza exemplifică ce sursă de valori poate deveni o familie consolidată care se mândrește cu tradițiile ei. Fondatorul moșiei era și el purtător al trăsăturilor prin care se vor distinge cei mai de seamă urmași: voința de putere nestinsă, luciditatea, conștiința datoriei, persistența, încăpățânarea puritană și credința reformată puternică. Printre urmași se numără personalități marcante, caractere puternice, poeți sensibili, doamne caritative, eroi demni de romanele lui Jókai. Printre ei îi regăsim pe „omul cel cu o sută de mâini”, pe „contele din Szeged”, Lajos Tisza, cel căruia îi datorăm, printre altele, o serie întreagă dintre clădirile emblematice ale capitalei noastre. Doi dintre ei au ajuns premieri: unul dintre aceștia – pe care până și poetul Endre Ady l-a numit „gigant grizonant” – este asociat cu perioada poate cea mai înfloritoare a istoriei moderne a Ungariei. Acesta a fost Kálmán Tisza.
Iar fiul său, István Tisza, a fost până și după oponenții săi „cel mai isteț om în Ungaria”, fiind acuzat de obsesii – una dintre acestea a fost protejarea Ungariei istorice, iar cealaltă intuirea iminentului război mondial. Punctul culminant al expoziției este destinul său: în Consiliul Coroanei, el a fost singurul care s-a opus războiului mondial, și cu toate acestea, s-a sfârșit ca „țap ispășitor al războiului”.
O plimbare de câteva minute de la castel ne duce până la cripta familiei Tisza: treizeci și trei membri ai familiei, speranțe plecate prea repede din lumea aceasta, talente remarcabile, familia bărbaților Tisza, a soțiilor lor și a copiilor lor se odihnesc aici. Căminul lor din Geszt a împărtășit soarta tipică a castelurilor din Ungaria: a fost ocupat de armata sovietică, biblioteca sa călcată în picioare a fost folosită pe post de combustibil, dar a fost utilizat și ca crescătorie de pui. Este vechea noastră datorie de a-i reda clădirii strălucirea de odinioară și de a-i acorda funcția demnă de trecutul ei. Istoria familiei, a personalităților și caracterelor marcante ale acesteia au predestinat această localitate de graniță să devină un loc de pelerinaj pentru întreaga țară. Această perspectivă promite înălțare, nouă valoare culturală, turism și locuri de muncă, conectând viața unui „sat la capăt de linie” în circulația sanguină a țării.
János Lázár
Ministrul construcțiilor și transporturilor
